Doliu la Dinamo! A murit fotbalistul care a făcut senzație în Spania

Fotbalul românesc a primit o lovitură chiar înainte de partida cu Cipru de pe Arena Națională. Fostul fotbalist al lui Dinamo s-a stins la 59 de ani
Tragedie în fotbalul românesc! La doar 59 de ani, fostul fotbalist român, Marcel Sabou, s-a stins din viață în urma unei lupte crâncene cu boala. Sabou a activat în România pentru Dinamo și Politehnica Timișoara și are peste 100 de meciuri în fotbalul spaniol. România a primit o lovitură chiar înainte partidei cu Cipru din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Marcel Sabou și-a început cariera în fotbalul profesionist la Politehnica Timișoara, între anii 1985 și 1986, urmând ca până în 1989 să joace alături de „câinii roșii”, pentru care a adunat 48 de apariții.
După experiențele din România, Sabou s-a mutat în Spania, unde a început să joace la a doua echipă a „los blancos”, Real Castilla, urmând ca mai apoi să joace pentru Tenerife, Racing Santander și Sporting Gijon în Spania, iar ultima echipă pentru care a activat a fost Chaves, din Portugalia.