Doliu uriaș în lumea sportului – A murit o adevarată legendă – Surorile Williams, Andre Agassi, în doliu!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 21 noiembrie 2022, ora 08:51,
Doliu
Doliu

Lumea tenisului este mai goală! Cunoscutul antrenor Nick Bollettieri a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. Bollettieri a ajutat la modelarea carierei mai multor jucători de tenis de top, printre aceștia numărându-se  Andre Agassi, Jim Courier, Monica Seles, dar și surorile Williams și Maria Sharapova.

Decesul lui Nick Bollettieri (foto) a survenit duminică, 20 noiembrie. Vestea a venit ca un fulger, însă, cumva familia sa a încercat să îi pregătească pe iubitorii tenisului de acest eveniment nefericit.

Cu doar o zi înainte, fiica lui Bollettieri, Angelique Anne Bollettieri, a anunțat pe Facebook că tatăl ei se află pe patul de moarte.

„Tata este aproape de trecerea în neființă. Vă rog să-l păstrați în gândurile voastre pentru o plecare pașnică și o călătorie minunată. Te iubim, tati”, a scris aceasta pe rețeaua de socializare.

În ultimii doi ani, Bollettieri a avut mai multe probleme de sănătate. În 2020, acesta a căzut pe teren în timpul unei sesiuni de antrenament activ. Pe atunci avea 88 de ani.

nick bollettierirealitatea.nettenisrealitatea