Dorit de FCSB, Alex Pașcanu a rupt tăcerea: ”O să stăm la masă cu toţii”
Alexa Pașcanu este dorit de Gigi Becali la FCSB din sezonul următor. Fundașul de 20 de ani a rupt tăcearea și a explicat situația sa.
Internaționalul U21 nu este dorit pentru prima oară la FCSB. Patronul formației din Capitală a vrut să-l aducă încă din iarnă, însă transferul nu s-a concretizat.
Tânărul fundaș se află în ultimele luni de contract cu Leicester, formație pentru care a evoluat doar la echipa U23. Pașcanu a dezvăluit că mai poate prelungi înțelegerea cu englezii, iar apoi a explicat că va lua cea mai bună decizie.
”Deocamdată, trebuie să mă întorc la Leicester. Sunt legitimat acolo şi o să vedem ce va fi de acum. Există o clauză prin care pot prelungi cu un an contractul.
O să stăm la masă cu toţii, cu impresarii mei şi cu cei de la Leicester şi o să vedem care este cea mai bună soluţie şi pentru noi şi pentru ei.” a declarat Alex Pașcanu pentru TelekomSport.
17 meciuri a jucat în acest sezon fundașul român pentru Leicester U23. De asemenea, acesta a fost om de bază pentru naționala de tineret în campania de calificare la Campionatul European de anul acesta.