Dragoș Albu, mijlocașul celor de la FC U Craiova 1948, a reacționat la finalul jocului cu Rapid, din cadrul etapei a 14-a a Ligii 1, terminat cu o remiză, scor 0-0.
După egalul de la Mioveni, fotbalistul echipei oltene spune că punctul obținut în deplasare este unul foarte important pentru el și colegii săi.
,,A fost un meci de luptă, de la început până la final, un meci urât pentru spectatori. Faptul că n-am avut spectatori l-a făcut și mai urât. E un punct important pentru noi. Avem nevoie de puncte, trebuie să câștigăm în următoarele meciuri. Atitudine am avut la meciuri, dar golul ne-a lipsit. Jucând cu tribunele goale, e ca un meci amical. A fost urât.'', a declarat Dragoș Albu, la finalul jocului cu Rapid.
În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pe locul 6 în Liga 1, unde a acumulat 23 de puncte până acum. De partea cealaltă, cei de la FC U Craiova 1948 au rămas pe locul 12 în campionat, cu 13 puncte acumulate din 14 meciuri disputate.