Dragoş Nedelcu, apreciat în Germania! Fundaşul român, vedetă în Bild

La prima experienţă în afara ţării, Dragoş Nedelcu s-a adaptat rapid în Germania. Fundaşul român a devenit om de bază în startul sezonului la Fortuna Dusseldorf.
Jurnaliştii de la Bild i-au dedicat un material fostului jucător de la FCSB. În Germania, Nedelcu joacă pe postul de fundaş central şi a bifat deja 4 meciuri pentru Fortuna, 3 în 2.Bundesliga şi unul în Cupa Germaniei.
„Nu mă deranjează să joc în apărare la Fortuna. Când am început fotbalul eram fundaş şi, în ultimele luni în România, am jucat din nou pe această poziţie. Pentru mine este important să joc, indiferent de unde”, a explicat Nedelcu în Bild.
Nemţii au fost impresionaţi de faptul că Nedelcu a reuşit deja să le transmită câteva idei în limba germană şi îi apreciază un viitor strălucit la Fortuna Dusseldorf.
”Numele meu este Dragoş. Am 24 de ani. Vin din România. Locuiesc în Dusseldorf. Îmi place Formula 1 şi antrenamentul începe la ora 11!” – a spus Nedelcu în limba germană.
”El învaţă germană de la Camilla Benschop, soţia fostului golgheter de la Fortuna, Charli (n.r. – Charlison Benschop).
Tânărul cu mare potenţial s-a adaptat într-un timp foarte scurt. După doar câteva jocuri, Dragoş Nedelcu şi Christoph Klarer (21 ani) au format un adevărat baraj defensiv. Nu va fi uşor pentru Andre Hoffmann (28 ani), absent cinci luni din cauza unei accidentări, să-şi recapete poziţia de titular” – au apreciat jurnaliştii germani.
Dragoş Nedelcu este împrumutat de FCSB la Fortuna Dusseldorf până la finalul actualului sezon. Nemţii au şi opţiunea unui transfer definitiv după finalul actualului contract.