Dumitru Dragomir a pus ochii pe doi tineri din Liga 1: „Direct la echipa națională mare amândoi!”

Dumitru Dragomir a rămas profund impresionant de tinerii din lotul FCSB-ului după meciul câștigat de FCSB în Gruia.
Partida dintre FCSB și CFR Cluj a fost una spectaculoasă, chiar dacă a fost un singur gol înscris.
Octavian Popescu a fost în centrul atenției, deoarece a marcat unicul gol al partidei, iar Dumitru Dragomir s-a declarat mulțumit de prestația tânărului.
Totodată, Dumitru Dragomir și-a amintit și despre Rareș Ilie, mijlocașul în vârstă de 18 ani de la Rapid, pe care îl adaugă în categoria lui Octavian Popescu, aceea a celor mai valoroși tineri fotbaliști din România.
„A arbitrat excepțional (n.r. Istvan Kovacs). De nota 10, nu de 9. Iar faptul că a dat cartonaș roșu din prima dovedește că are sânge în instalație și bine a făcut. Tot ei ies campioni (n.r. CFR Cluj). S-a îmbunătățit puțin sfârșitul ăsta de campionat. Părerea mea că și Craiova are șanse la titlu. Mi-a plăcut răutatea cu care s-a jucat, așa trebuie să se joace un campionat, și mi-au plăcut tinerii lui Becali.
Bătrânețea nu iartă nimeni. Mi-am dat seama că puștii lui Becali sunt mult mai talentați decât bătrânii CFR-ului. Tavi Popescu ăsta e tare de tot. El și cu Rareș Ilie, direct la echipa națională mare amândoi! Să aducă și chinezi, numai să fie valoroși și să aibă o tangență cu noi, cu neamul ăsta românesc”, a spus Dumitru Dragomir, pentru ProSport.