Dumitru Dragomir, despre un fotbalist român: „E în primii trei fundași ai Europei”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 27 mai 2025, ora 14:27,
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir (78 de ani) l-a elogiat pe Andrei Rațiu (26 de ani). Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal e convins că titularul din flancul dreapta al apărării va deveni cel mai bun din lume pe postul său.

„Eu spun că e în primii 3 fundași ai Europei. Dacă joacă la o echipă precum Barcelona, Bayern Munchen sau Real Madrid, va fi cel mai bun fundaș dreapta din lume.

La preț? Acum e de vreo 25-30 de milioane și se face de 100 de milioane de euro. Ăștia se vând acum. Dă-mi tu mie un fundaș central foarte bun și eu ți-l vând în Anglia cu 100 de milioane de euro.

Dă-mi-l pe Belodedici acum la 25 de ani și ți-l vând cu 100 de milioane de euro. Voi n-ați văzut ce face cu mingea în regim de viteză? Ce control al mingii în regim de viteză are!

Nu am văzut de mult așa ceva. Și capacitate de efort ieșită din comun. El și cu Crețu de la FCSB au o capacitate de efort ieșită din comun”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro.

dumitru dragomirandrei ratiu