Rică Răducanu, fostul mare portar, se confruntă cu probleme financiare, dar nu este ocolit nici de problemele de sănătate.
Acesta are o pensie mică și nu își poate susține familia, soția sa, la rândul ei, având probleme medicale. Ajuns La 75 de ani, Rică Răducanu este nevoit să facă și alte activități pentru un venit financiar în plus.
Portarul naționalei României de la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970, și-a petrecut vara pe litoralul românesc. Conform PlaySport, acesta este asociat cu un apropiat la o terasă de la malul mării, acolo unde fostul mare goalkeeper a văzut o oportunitate pentru un venit suplimentar.
Înzestrat cu un simț al umorului incontestabil, Rică Răducanu este invitat la diverse evenimente private de pe litoral, unde a devenit un adevărat punct de atracție pentru turiști, pe care îi destinde cu poveștile senzaționale pe care le-a trăit de-a lungul vremii sau cu fotografii de epocă.
”O rușine este să numuncești șisăîntinzimana. Eu mă duc acolo unde oamenii mă vor, unde măsimt apreciat. Datată, suntplătit pentru munca mea, nu este nicio rușineînasta. Eu nu măplângla nimeni, nu aștept de la nimeni, nimic.
Rică Răducanu
Nu spun eu că am fost mareșitareși merit recompensat. Eu pun osul latreabă, nu mă dau în lături. Măsuparărău picioarele, dar câtmai pot să merg săcâștig un ban, mă duc”, a declarat Rică Răducanu, pentru sursa menționată.