„E meritul lui! Nu a avut un tată care să-l împingă în față!”. Cristi Balaj, reacție fair-play după delegarea lui Istvan Kovacs la finala Champions League

Articol de Ionuț Nichita - Publicat marți, 13 mai 2025, ora 22:00,
Istvan Kovacs
Istvan Kovacs

Cristi Balaj, fost arbitru FIFA, în prezent președintele grupării CFR Cluj, și-a manifestat bucuria cu privire la delegarea lui Istvan Kovacs ca „central” pentru finala Ligii Campionilor. Duelul dintre PSG și Inter se va desfășura pe 31 mai, la Munchen.

Cristi Balaj, bucuros pentru desemnarea lui Istvan Kovacs în finala Ligii Campionilor

Balaj, care îl cunoaște bine pe Kovacs, a dezvăluit că meritul îi revine în principal lui Kovacs, deoarece nu a avut nicio relație care să îl fi ajutat să avanseze în cariera de arbitru.

„Este o mândrie! O mândrie pentru tot ce înseamnă fotbalul românesc. Este meritul lui, în primul rând, și al celor care l-au susținut, dar, în primul rând, este meritul lui.

Pentru că el nu a avut pe nimeni. El nu a avut un tată, un unchi, un prieten, un vecin care să-l ajute. Și știu acest lucru precis. Doar prin muncă și seriozitate a reușit.

S-au spus multe lucruri despre el, s-au spus lucruri și pentru că un arbitru care cu cât arbitrează mai mult are ghinionul să facă mai multe greșeli. Eu de când m-am lăsat de arbitraj nu am mai făcut nicio greșeală pe trenul de joc, sunt cel mai bun.

Și atunci, din acest punct de vedere, normal că au fost și discuții de-a lungul timpului. Ce e important pentru el? Că discuțiile au apărut la partide importante.

Un arbitru bun este legat de meciuri importante. Ar trebui să ne mândrim și să îi ținem pumnii lui și brigăzii de arbitri, bineînțeles!”, a declarat Cristi Balaj

istvan kovacscristi balaj