„E o chestie emoțională și la el”. Octavian Popescu, analizat de un fost fotbalist important al României

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 03 mai 2022, ora 18:38,
Octavian Popescu, FCSB
Octavian Popescu, FCSB

Mijlocașul vicecampioanei este unul dintre fotbaliștii în care fanii roș-albaștrilor își pun mari speranțe în acest final de sezon pentru cucerirea primului titlu după 7 ani. 

Jucătorul de doar 19 ani este și în atenția unor cluburi din străinătate care îl monitorizează atent pe puștiul minune al clubului finanțat de Gigi Becali. Cu 9 goluri în 33 de meciuri jucate în Liga 1 în acest sezon, Octavian Popescu este apreciat și de Marian Pană, unul dintre numele importante ale formației din Ștefan cel Mare din anii `90.

„E copil dacă e s-o luăm așa. Eu cred că e o chestie psihologică, o chestie emoțională și la el. Dispare din joc, asta cred că este problema lui și antrenorii care o să-l antreneze de acum în colo trebuie să-l învețe că trebuie să fie în joc ca să fie mare fotbalist.

Dar copilul se vede că are niște calități fantastice, iar dacă va fi bine orientat și coordonat de către cei care sunt pe lângă el, cred că el va ajunge un mare fotbalist”, a declarat Marian Pană, pentru Gsp. 

CITEȘTE ȘI –>> „Dacă el face 10 milioane, eu trebuie să iau 12!”. Cum face Gigi Becali afaceri din vânzarea de jucători. Pe cine vrea să obțină acum o sumă importantă de bani!

Octavian Popescu este cotat în acest moment la 3 milioane de euro, dar latifundiarul din Pipera nici nu concepe ca el să nu devină cel mai de succes produs de export din istoria clubului. REcordul este deținut în acest de plecarea lui man la Parma pentru 13 milioane de euro.

„Acum și adversarul l-a învățat, îl blochează pe piciorul drept, nu-i mai permite să intre din stânga în centru și să șuteze. Cred că el ar trebui în timpul jocului să mai schimbe poziția, să facă schimb cu colegul din partea cealaltă sau să treacă în zona numărului zece”, a fost sfatul fostului dinamovist pentru cel mai lăudat fotbalist al echipei lui Toni Petrea. 

 

marian panaoctavian popescucaracterizarefcsb