Constantin Budescu nu mai este jucătorul celor de la FCSB. Acesta a ajuns la o înțelegere cu Gigi Becali pentru rezilierea contractului semnat în urmă cu patru luni de zile.
,,Artistul'' nu a rămas indiferent după rezilierea angajamentului cu clubul ,,roș-albastru''. Acesta a fost prezent în cantonamentul echipei pentru a-și lua rămas bun de la colegi.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, spune că a fost un moment emoționant când ,,Budi'' le-a spus la revedere colegilor. Oficialul ,,roș-albaștrilor'' transmite însă că Budescu va mai reveni în baza de pregătire a FCSB-ului.
,,S-a reziliat cu Budescu, a fost emoționant, a venit ieri (n.r.: - joi), și-a luat rămas bun. E un băiat senzațional. Ne-am luat rămas bun, dar ne mai întâlnim. Noi jucam tenis după antrenamente și zicea că <<mai vin și eu la tenis>>.
E o dulceață Budescu, nu a ridicat niciodată vreo problemă. Dani Coman nu știe ce se întâmplă la FCSB, cum nici eu nu știu ce se întâmplă la Hermannstadt.'', a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.