Echipa masculină de sabie a ratat la mustață bronzul! Locul 4 pentru ei la Cupa Mondială

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 21 martie 2022, ora 11:48,
scrima etapa de cupa mondiala
scrima etapa de cupa mondiala

Echipa masculină de sabie a României a ratat medaliile de bronz la Cupa Mondială ”Zarandi Csaba” de la Budapesta, duminică, după ce a fost învinsă în finala mică de Germania cu 45-43.

România, în alcătuirea Matei Cîdu, George Dragomir, Iulian Teodosiu, Răzvan Ursachi, a trecut în optimi de Egipt, cu 45-41, în sferturi a învins puternica echipă a Coreei de Sud, cu 45-41, dar a pierdut apoi semifinala cu Ungaria, 30-45.

Ungaria a câştigat competiţia, după 45-38 în finala cu Franţa.

 

La individual s-a impus campionul olimpic Aron Szilagyi, Răzvan Ursachi reuşind cea mai bună clasare dintre sabrerii români, locul 16. Iulian Teodosiu s-a clasat pe 24, Sorin Eftime pe 83, Matei Cîdu pe 94, Rareş Ailinca pe 103, George Dragomir pe 111, Alexandru Zmău pe 119, Codrin Cozmuleanu pe 134.

cupa mondialascrimalocul 4