Edi Iordănescu a prefațat meciul cu Belgia: „Ne aşteaptă o provocare la un nivel superior, adversarul este colosal!

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat că România are în faţă o provocare la un nivel superior, Belgia fiind „un adversar colosal”, în opinia sa.
„Dacă un egal ne-ar fi suficient să ne calificăm, punctul e binevenit”, recunoaște Iordănescu
„Mâine ne aşteaptă o nouă provocare, o provocare la un nivel superior ţinând cont şi de context. Belgia este locul 3 în ierarhia mondială, are jucători foarte valoroşi şi vine cu o nevoie foarte mare de puncte.
Reprezintă o provocare foarte mare pentru noi, dar sunt sigur că suntem pregătiţi să dăm tot ce avem mai bun. În rest, adversarul este unul colosal, asta e realitatea.
Are multă valoare, în primul meci a avut 4-5 ocazii imense… şi suntem conştienţi de asta, suntem pregătiţi pentru orice. Însă intrăm în teren cu gândul să câştigăm meciul, să ne punem în slujba tricolorului.
Dacă în final un egal ne-ar fi suficient să ne calificăm, atunci punctul e binevenit… însă gândirea noastră a fost întotdeauna de a scoate maximum din fiecare joc. Şi aşa vom intra şi mâine”, a explicat tehnicianul.