Edi Iordănescu, pesimist înaintea startului de sezon: „Clasamentul spune că plecăm cu șansa a treia!”

Edi Iordănescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre șansele pe care le au ardelenii la câștigarea campionatului în acest an!
Antrenorul formației din Gruia este de părere că formația pregătită de el pleacă cu șansa a treia în acest an, în lupta pentru câștigarea celui de-al patrulea titlu consecutiv pentru clujeni.
„Am văzut ca pe o reparaţie, o provocare şi pentru noi. Sunt convins că vom avea șansa noastră importantă pentru a mai aduce încă un trofeu la Cluj. Clasamentul spune că plecăm cu șansa a treia” a declarat Edi Iordănescu, pentru As.ro.
Citește și Ianis Hagi, foarte aproape să plece de la Rangers! Echipa de Champions League care îl vrea pe internaționalul român
Edi Iordănescu a mărturisit că nu a reușit să vadă trofeul cucerit în mandatul precedent de pe banca ardelenilor, și anume Supercupa României, câștigată în fața Craiovei.
„O văd acum pentru prima oară. Nici nu o văzusem, nu mai vorbesc să fac poză cu ea. Când am intrat în vestiar să fac o poză cu trofeul, deja nu mai era acolo. Poate la următorul o să fiu mai aproape. Primul lucru asta o să fac, îţi promit„, a declarat Iordănescu pentru sursa citată.
CFR Cluj este pe locul 3 în acest moment în Liga 1, cu 31 de puncte acumulate după prima parte a campionatului și se află la 3 puncte distanță față de liderul FCSB.
În primul meci oficial din 2021, CFR Cluj primește vizita revelației acestui sezon, Academica Clinceni, ocupanta locului 5 în Liga 1.
Citește și VIDEO | Aston Villa-Liverpool 1-4. A debutat, a marcat, s-a bucurat, dar și-a cerut tricoul înapoi! Moment incredibil