Edward Iordănescu a rămas fără voce cu ambulanța lângă el și avertizează: ”Vin vremuri grele”!

Legia Varșovia, echipa antrenată de fostul selecționer român Edward Iordănescu, a remizat cu Ludogoreț Razgrad, eterna campioană a Bulgariei, 2-2 în al doilea meci de pregătire disputat în această vară în cadrul cantonamentului din Austria.
”Vreau să clarific un lucru înainte de orice altceva. Înțeleg că este vorba de amicale, dar întotdeauna eu vreau și rezultatul, chiar dacă e un meci de pregătire.
În acest fel ne construim din punct de vedere mental. Când lupți, când dai totul, când nu accepți să primești gol sau să pierzi. Una peste alta, echipa a reacționat bine (n.r. – cu Ludogoreț).
De ce aproape că am rămas fără voce? Pentru că încerc să ajut echipa, inclusiv la antrenamente. Succesul nu pică din cer, trebuie să-l construiești.
Și noi începem să construim fundația. Nu mai avem timp, dar cu siguranță trebuie să ridicăm nivelul. Am adus lucruri noi, vreau să le implementez la echipă.
Trebuie să mai facem niște ajustări. Altfel, vin vremuri grele și va fi dificil, dar am încredere în echipă și în acest proces”, a declarat la final Edward Iordănescu, conform Legia.net.