Efortul depus de Ciprian Deac în CFR Cluj – Dinamo 3-2: „Am slăbit 3 kilograme”

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a Superligii, în care a revenit de la 0-2.
„Am început cu 74 de kg și am ajuns la 71”, a dezvăluit Deac
Dinamo a condus cu 2-0, prin reuşitele lui Cătălin Cîrjan (14) şi Hakim Abdallah (34), dar clujenii au redus din diferenţă în finalul primei reprize, prin Ciprian Deac (42 – penalty), după un fault comis de Dennis Politic asupra lui Andrei Artean.
Daniel Bîrligea a egalat în min. 52, iar grecul Panagiotios Tachtisdis (90+3) a înscris golul victoriei pentru CFR, cu un şut din marginea careului. La finele partidei, Ciprian Deac a recunoscut că a fost un chin pentru ambele echipe să joace.
„Ne așteptam la un meci greu, primul oficial din acest sezon. Se vede că nu este ritm, s-au făcut multe greșeli simple. E bine că am revenit de la 0-2 și mă bucur că această echipă a avut încredere. Am început meciul foarte slab, probabil și de la căldură, dar asta nu e o scuză. A fost un ritm mult mai scăzut.
Am slăbit 3 kilograme, am început cu 74 de kg și am ajuns la 71. Este foarte cald, pierzi foarte multă apă. E bine că am debutat cu dreptul. Adevărata față a tuturor echipelor se va vedea după 3-4 meciuri.
S-au făcut foarte multe schimbări. Unii dintre jucători sunt în urmă cu pregătirea. Era normal să fie Dan Petrescu supărat la pauză, dar spune multe faptul că am revenit de la 0-2”, a spus Deac