El este cel mai scump din lume! Messi şi Ronaldo au coborât brusc

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 07 ianuarie 2021, ora 12:44,
rashford fernandes
rashford fernandes

Experţii de la CIES Football Observatory au publicat raportul bianual al valorilor estimate de transfer pentru jucătorii din primele cinci campionate ale Europei. În acest moment, Marcus Rashford, de la Manchester United, conduce topul.

În clasamentul valorilor de piaţă calculate pe baza unor algoritmi prestabiliţi, Rashford a fost proaspăt evaluat la 165 de milioane de euro. În calculele făcute se ţine cont nu numai de prestaţiile jucătorilor, ci şi de vârstă sau situaţia contractuală din acest moment.

În vârstă de 23 de ani, Rashford mai are contract cu Manchester United până în 2024! Starul lui United este unul dintre cei mai populari fotbalişti din Anglia. Rashford a condus campanii spectaculoase de combatere a foametei în rândul copiiilor din familii defavorizate.

Chiar dacă nu a mai câştigat de ceva vreme un trofeu, United mai are un jucător în Top 5. Este vorba despre Bruno Fernandes, omul momentului în Premier League, cu contract până în 2025.

Erling Haaland, Trent Alexander-Arnold şi Kylian Mbappe completează topul primilor cinci fotbalişti din punctul de vedere al valorilor potenţiale de transfer. 

În topul celor de la CIES Football Observatory, Messi a coborât până pe locul 97. Vârsta şi faptul că la vară poate pleca gratis de la Barcelona au fost hotărâtoare. Tot din cauza vârstei, Cristiano Ronaldo a picat pe poziţia 131 în evaluarea realizată.

topronaldoevaluăriscumpmessicies footballbruno fernandesclasamentvalori potenţialemarcus rashford