Elena Rybakina a pierdut la Australian Open după ce a ratat 6 mingi de meci! Partida a intrat în istoria turneelor de Mare Șlem

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rybakina (3 WTA, cs 3) a fost eliminată în turul secund la Australian Open.
Meciul Elena Rybakina – Anna Blinkova a avut cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Mare Șlem, în competiția feminină
Finalista ediției precedente a fost învinsă cu 4-6, 6-4, 6-7 (20) de rusoaica Anna Blinkova (57 WTA), după un meci care a durat 2 ore și 48 de minute.
Doar tie-break-ul, în care s-au jucat 42 de puncte, a durat 30 de minute, fiind cel mai lung din istoria turneelor de Mare Șlem, în competiția feminină.

Blinkova poutea să încheie meciul mai devreme, dar a ratat două mingi de meci pe propriul serviciu la 6-5, când a condus cu 40-30 și a avut avantaj.
Rusoaica s-a distanțat în tie-break la 4-1, Rybakina a întors rezultatul la 5-4, iar de la 9-7 pentru Blinkova a început iureșul.
Până să câștige punctul care a trimis-o în turul 3, Anna a ratat alte șapte mingi de meci, dintre care două pe propriul serviciu.
De partea cealaltă, Rybakina a avut șase mingi de meci, jumătate ratâțndu-le deși a repus mingea în joc.
„O să îmi amintesc această zi tot restul vieții mele”, a recunoscut Anna Blinkova
În urma acestui rezultat, Blinkova a devenit prima jucătoare din ultimii 24 de ani care a învins vicecampioana în exercițiu în turul secund de la Australian Open. În 2000, elvețianca Patty Schnyder o învingea pe franțuzoaica Amelie Mauresmo cu 6-4, 6-4.
„Am luptat până la final datorită publicului, am încercat să mă concentrez pe fiecare punct. Nici nu mai știu câte mingi de meci am avut. Îmi tremurau mâinile și picioarele. Am încercat să fiu calmă, iar acum sunt foarte fericită.
Îmi spuneam că trebuie să dau totul. Mi-am spus să îi tai traiectoria la retur și să accelerez brațele. Mi-am amintit câteva lucuri de la antrenor. M-am gândit că trebuie să returnez mingea și a funcționat.
O să îmi amintesc această zi tot restul vieții mele. Tocmai pentru că am jucat pe această arenă superbă, cu acest public superb. Este cea mai frumoasă zi din viața mea”, a declarat Blinkova la final.