Elina Svitolina are un gust amar la revenirea în circuitul WTA: „Din punct de vedere mental este foarte greu”

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina este pregătită să revină în circuitul WTA, la un an de când a jucat ultimul meci.
„Bunica nu va mai ieși vreodată din apartament. Liftul nu mai funcționează”, a spus Elina Svitolina
Motivele retragerii temporare au fost două: impactul emoțional pe care l-a avut asupra ei Războiul din Ucraina și faptul că a rămas însărcinată. În paralelul cu antrenamentele, Elina și-a vizitat bunica, aceasta locuind la etajul al 13-lea al unui bloc Odesa natală.
„Deși a fost încântător în multe privințe să mă întorc, a fost și trist să văd Odesa cum este acum. E greu pentru bunica mea să iasă vreodată din casă, pentru că liftul nu funcționează acolo unde locuiește. Cam așa este.
Odesa era un loc minunat în care oamenii mergeau înainte în vacanță. Acum atmosfera este rece și sunt foarte tristă din acest motiv.
Sunt mulți militari pe străzi și 95% din oraș nu are lumină. Uneori nu este nici căldură și a fost incredibil de greu pentru oameni în plină iarnă, când au fost –5 sau –10 grade afară”, a spus ea pentru Daily Mail.
Fostul număr 3 WTA, care va revenit în circuit în aprilie, la Charleston, este căsătorită cu jucătorul francez Gael Monfils. Ei au o fetiță, Skai, născută în luna octombrie a anului trecut.
„Este greu să știi că în vestiar cu tine sunt jucători care susțin războiul”, dezvăluie Elina Svitolina
Svitolina, vrea să joace în vară la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului, unde a ajuns în semifinale în 2019. Visează să joace din nou pe terenul central, dar nu crede că jucătorii din Rusia și Belarus ar trebui să fie pe terenuri.
„Ceea ce a făcut Wimbledon anul trecut (n.r. – interzicerea jucătorilor din Rusia și Belarus) a fost decizia corectă. Dacă se va schimba anul acesta este foarte trist, pentru că războiul este groaznic. Armata rusă încă ucide o mulțime de oameni nevinovați. Nu este fair play”, spune Svitolina.
„Sportul nostru a fost dat înapoi cu cel puțin 10 ani. Sportivii noștri nu se pot antrena corespunzător și peste 150 de sportivi au fost uciși luptă pe prima linie. Este evident că nu sunt condiții corecte.
Războiul i-a unit mai mult pe sportivii din Ucraina. Toți suntem cu toții de acord că nu este corect pentru noi ca ei (n.r. – cei din Rusia și Belarus) să continue să participe.
Alte sporturi, în special cele olimpice, nu le permit sportivilor ruși să concureze. Doar tenisul le permite și nu știu de ce este așa.
Din punct de vedere mental este foarte greu să știi că în vestiar cu tine sunt câțiva jucători care susțin războiul. Majoritatea dintre ei nu au făcut o declarație clară, nu știi niciodată ce gândesc cu adevărat”, a mai spus Svitolina, care a ținut să precizeze că în această categorie nu intră Andrey Rublev, Daria Kasatkina și Anastasia Pavluychenkova.
„Ultimul an a fost un amestec de toate, mi se pare că 10 ani au fost împachetati într-unul singur. Cu siguranță acum văd lucrurile altfel și o să fie mai puțină presiune asupra mea când mă voi întoarce. Mai am atât de multe lucruri în viața mea”, a mai precizat sportiva, care nu va fi însoțită la turnee de fetița ei.