Episod incredibil cu Gigi Becali, în prim-plan. Cum i-a sugerat lui Pițurcă introducerea unui jucător în echipă

Gigi Becali (63 de ani) a cumpărat clubul FCSB (n.r.- Steaua la acea vreme) în 2003, iar atunci antrenorul echipei era Victor Pițurcă.
Valeriu Răchită, fost jucător al roș-albaștrilor între ianuarie 2003 și iulie 2004, a dezvăluit că Gigi Becali i-a cerut lui Pițurcă să-l includă în lot un jucător, dar fostul selecționer nici nu a vrut să audă.
”Doar un naiv putea să creadă că Edi o să aibă puteri depline la FCSB. Eu eram acolo în 2003, la Steaua, când Gigi Becali a preluat societatea comercială. Imediat, în 2004-2005, a încercat să-i impună un jucător (n.r.- Pădurețu) în lot lui Victor Pițurcă, care a zis: `Dacă accept asta acum, mâine te dă afară pe tine, poimâine face schimbări`, ceea ce se întâmplă acum. A fost vizionar (n.r.- Pițurcă, râde). Au trecut 16-17 ani. Edi și-a asumat”, a declarat Valeriu Răchită, la Digisport.
