Eșanu, după ce l-a făcut KO pe adversarul său de la Mioveni: „Puteam să fac mai mult să evit!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 16 ianuarie 2022, ora 22:21,

Portarul „câinilor” a avut parte de un duel tare cu Bogdan Rusu, iar atacantul celor de la Mioveni a fost imediat transportat la spital!

Mihai Eșanu s-a ciocnit violent cu adversarul său, iar în urma contactului ambii jucători au avut de suferit. Dacă goalkeeper-ul în vârstă de 23 de ani s-a ales cu unul dintre degetele mijlocii de la mână rupte, de cealaltă parte, Rusu a avut nevoie de intervenția rapidă a medicilor, iar la spital s-a stabilit că are multiple fracturi în zona capului.

Din fericire pentru mine, nu sunt așa rău precum colegul meu, dar nici eu nu sunt bine. Văzând reluarea, este adevărat, puteam să fac mai mult să evit, dar, în atmosfera meciului, chiar dacă a fost unul amical, nu am reușit să evit contactul.

L-am lovit, l-am văzut pe jos. Nu am văzut foarte mult pentru că am văzut sânge și nu m-am uitat prea mult. M-am lovit și eu la mână, am simțit imediat. Mă durea și capul. I-am scris, am vorbit cu un coleg de-ai lui să îmi dea numărul lui să îl întreb cum se simte.

Am degetul rupt, am mâna în ghips. Peste o săptămână am un control, peste alte trei săptămâni, am alt control. Să sperăm că se lipește repede. Degetul mijlociu mi l-am rupt probabil în pometele lui. Am ieșit să boxez. Dacă strângeți pumnul, degetul mijlociu iese cel mai mult din pumn. Degetul meu a lovit poemetele lui.

Nu cred că e cazul de reacții negative din partea suporterilor. A fost ceva întâmplător, nu există nicio urmă de îndoială că ar fi fost ceva voit. Am văzut că vine, dar am crezut că ajung înaintea lui. Nu m-am gândit că o să ne lovim, a declarat Mihai Eșanu, potrivit Digi Sport.

Citește și Steliano Filip s-a înțeles cu noua echipă! Unde ar urma să joace + de ce se opune Dinamo

dinamoesanudeclaratiiaccidentareliga 1