”Este Bernabeu, prietene! Vii din Anglia şi nu ştii ce înseamnă să joci aici!”. Guardiola nu s-a abținut după meciul contra lui Real Madrid

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 10 aprilie 2024, ora 10:06,
Pep Guardiola
Pep Guardiola

Marți s-au jucat primele două meciuri din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, marcându-se 10 goluri.

Cea mai interesantă partidă s-a jucat la Madrid, între Real, cea mai titrată echipă din competiție (de 14 ori) și deținătoarea trofeului, Manchester City.

Oaspeții au deschis scorul 2, prin Bernando Silva, dar Real a întors rezultatul în câteva zeci de secunde, după autogolul lui Ruien Dias (12) și reușita lui Rodrygo (14).

În partea secundă, „cetățenii” au punctat prin Phil Foden și Josko Gvardiol în minutele, 66 și 71, dar ultimul cuvânt l-a avut Valverde (79), care a egalat cu un șut senzațional, la colțul lung.

După meci, Pep Guardiola a oferit mai multe declarații.

„Sunt atât de periculoşi în tranziţie, încât pot marca oricând mai multe goluri, dar am controlat foarte bine jocul”, a spus antrenorul catalan.

„Este imposibil să controlezi totul împotriva celor de la Real Madrid. Bernabeu este un stadion special. La 3-2 credeam că meciul s-a terminat, dar aici nu se termină niciodată”, a mai afirmat Pep Guardiola.

”Totul este în regulă. Este Bernabeu, prietene! Vii din Anglia şi nu ştii ce înseamnă să joci pe Bernabeu. Să marchezi trei goluri aici este foarte tare”.

„La Manchester, meciul se va disputa cu casa închisă, suporterii ne vor ajuta să înscriem un gol şi vom încerca să facem restul. E simplu, echipa care va câştiga va fi în semifinale”, a conchis Guardiola, fostul antrenor al Barcelonei.

Guardiolabernabeuanglia