EXCLUSIV | „A fost ales să fie manta de vreme rea!”. Un om de fotbal explică alegerea lui Rădoi ca selecționer

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 10 octombrie 2021, ora 21:19,
Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu
Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu

Mirel Rădoi se luptă să ducă naționala la CM din Qatar de anul viitor iar următoarele 3 meciuri sunt decisive pentru ca prima reprezentativă să își păstreze șansele intacte pentru îndeplinirea obiectivului. 

Antrenorul de 40 de ani a fost numit în funcție în noiembrie 2019, iar Ion Crăciunescu știe cum au gândit șefii forului de la Casa Fotbalului.

„Toată lumea a spus că nu are experiență, că nu e copt pentru națională. Iată ca s-a copt, e adevrat cu niște rezultate păguboase. Dar eu am avut încredere în el tot timpul, pentru că știu ce fel de om este. Au vrut băieții să aibă o manta de vreme rea, ca a calificat tineretul. 

Și dacă nu mergem la Mondial nu se va lua nimeni de el, de asta a fost pus. Pentru că pe oricine alegem o să ne sară lumea în cap, că suntem demult aici și nu facem nimc. Îl punem pe ăsta că are rezultate, a fost jucător de echipa națională, are și ținută”, a argumentat fostul arbitru internațional, în exclusivitate în emisiunea Realitatea Sportivă. 

Acesta a comentat și felul în care Rădoi a răbufnit la adresa jurnaliștilor după reproșurile primite de Ivan pentru faza care a decis meicul de la Hamburg.

„Eram preșeidnte la CCA și când greșeau niște arbitri îi aduceam la conferința de presă. Și ziceam să vorbească arbitrul să spună ce s-a întâmplat, așa și în cazul lui Ivan. Nu mi-a plăcut cum pune Rădoi problema, la echipa națională nu poate fi răbdare. Trebuie să realizezi obiectivul pe care îl ai. Pe mine m-a bucurat atitudinea în partida de vineri, parcă altfel a așezat Mirel echipa. Am văzut sclipirea unui jucator, așa cum mai vedeam la Balaci pe vremuri.

Ianis a construit o fază în care a demonstrat că are și tehnică și viteză de execuție. A fost cel mai frumos gol al etapei care s-a jucat în acest weekend. Încep să cred că ce spune antrenorul ăla despre el prin Scoția, că este un tip serios este adevărat. Ceea ce mă pune pe gânduri serios este ce vom face dacă prindem locul 2. Sunt șanse pentru că nu ai cum să pierzi cu Armenia în mod normal. Dacă învingem vom fi pe locul 2 și nu îl vom mai pierde”, a mai punctat Ion Crăciunescu. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | „TE SUI PE PERETE FĂRĂ FRÂNGHIE!”. REACȚIA NECENZURATĂ A LUI ION CRĂCIUNESCU ÎN PRIVINȚA BUGETULUI CCA

rădoirealitatearomaniaion craciunescu