EXCLUSIV | Asta e țeapa secolului! Ghinion teribil pentru un fotbalist cu 148 de meciuri în Liga 1

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 14 noiembrie 2020, ora 20:37,
bani
bani

Falimentul pândește la orice pas în fotbalul românesc. Aproape că nu a existat an în care o echipă de tradiție să nu sucombe iar mai mulți jucători să rămână fără banii pentru care au muncit. 

Există însă și cazuri în care ghinionul se lipește scai de unii. Este și cazul lui Valentin Lemnaru, care a ajuns să piardă sume importante după ce trei echipe la care a evoluat s-au desființat între timp. Petrolul, U Cluj și ASA au dat faliment, iar atacantul a rămas cu banii doar pe hârtie. O altă echipă la care jucătorul de 36 de ani a evoluat în trecut, Pandurii se află într-o situație similară.

„Problema e de vreo 2-3 ani, echipa nu e lăsată să moară, nu știu ce se întâmplă pe acolo. Probabil că nu vor să trimită clubul în faliment pentru că sunt foarte mulți oameni care au de recuperat bani de acolo.

Slavă Domnului că eu cu Pandurii nu am niciun litigiu, mi-au ajuns sumele pe care trebuia să le încasez de la Petrolul, U Cluj și ASA Târgu Mureș și pe care nu o să le mai văd vreodată. Degeaba am hârtiile acasă, dacă echipele nu mai există! Le-am nimerit una după alta”, a mărturisit Vali Lemnaru, în exclusivitate pentru realitatesportiva.net. 

Fotbalistul propune o soluție prin care astfel de situații să nu se mai repete.

„Liga trebuia demult să oprească banii din drepturile tv drept garanție pentru plata salariilor jucătorilor. Unele dintre persoanele care s-au ocupat de situația unor cluburi ajunse într-o situație ingrată sunt bine merci, dar mulți fotbaliști au rămas cu buza umflată”, a completat Lemnaru. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Verdictul unui atacant pur sânge în privința viitorului Rapidului: “Mă așteptam la asta”

 

 

lemnaruu clujasa targu murespetroluldatorii nerecuperaterealitatea