EXCLUSIV | Atuul CFR-ului în lupta la titlu cu FCSB şi Craiova: ,,Va fi o luptă până la final, totuşi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 21 ianuarie 2021, ora 13:43,
CFR FCSB1
CFR FCSB1

Liga 1 a început mai devreme în 2021, iar jucătorii nici nu prea au avut timp să se bucure de o vacanţă mai lungă.

Deja două etape s-au disputat până acum din returul actualului sezon, iar problemele nu au întârziar să apară şi ele, având în vedere vremea pe care se dispută partidele programate în acest timp.

Cele mai multe echipe se lovesc de problema terenurilor îngheţate, iar fotbalul practicat pe aceste suprafeţe de joc nu este deloc unul estetic. Cu toate acestea, echipele nu arată deloc rău din puncte de vedere fizic şi al dăruirii de care dau dovadă pe teren, fie el şi îngheţat.

Iosif Rotariu, fost internaţional şi mijlocaş al Stelei, a analizat parcursul echipelor din 2021, chiar dacă au trecut abia 2 etape din retur, în exclusivitate pentru Realitatea Sportiva. Fostul mijlocaş spune că echipele arată foarte bine, deoarece pauza competiţională nu a fost una lungă, iar asta nu i-a afectat foarte mult pe jucători, din punctul de vedere al pregătirii fizice.

Acesta mai spune că echipele care joacă pe terenuri bine întreţinute în această perioadă, au un ritm mult mai bun de joc decât echipele care sunt nevoite să joace pe terenuri impracticabile din cauza frigului şi a instalaţiei de încălzire a stadionului.

,,Mi se par la un nivel destul de bun şi practic au trecut 2 etape, ei nu au avut nici vacanţă, au continuat competiţia. Două săptămâni de pauză nu e nimic la fotbal. Au un ritm destul de bun. Echipele care joacă pe terenuri bune, cum a fost cel de la Viitorul, au ritm şi joacă foarte bine, celelalte care joacă pe terenuri îngheţate au un ritm destul de scăzut, dar cred că CFR, Craiova, FCSB, Viitorul, Sepsi au un ritm foarte bun.”, a declarat Iosif Rotariu pentru Realitatea Sportiva.

Citește și Drama prin care a trecut un fost fotbalist de la FCSB: “A fost împiedicat să progreseze, sunt foarte multe interese!”

Fostul internaţional a vorbit şi despre lupta la locul 1 din campionat. Roatriu crede că lupta la titlu se va da în trei echipe până la final, dar CFR Cluj are un plus de maturitate şi experienţă faţă de celelate două contracandidate, FCSB şi Craiova.

,,E greu de prevăzut şi de dat pronosticuri. Depinde, când vor intra în play off, atunci în meciurile directe. Aşa văd o echipă matură, bine pusă la punct din punct de vedere tactic al forţei de joc CFR-ul şi cu un moral bun, pentru că e campioana ultimilor trei ani. Văd FCSB-ul cu un elan, cu jucător tineri, care vor, fac multe, însă nu au atâta forţă de joc şi experienţă cum are CFR-ul. Craiova vine şi ea cu partea suporterilor, cu dorinţa de a câştiga un campionat, greu să spun una din cele trei care va câştiga, dar va fi o luptă strânsă până la final.’’, a mai precizat Iosif Rotariu.

Returul Ligii 1 s-a reluat oficial pe data de 12 ianuarie, cu partida dintre Gaz Metan şi FC Voluntar, încheiată cu victoria gazdelor, scor 2-0.

Lupta la titlu se dă între trei echipe până acum, FCSB, CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Echipa patronată de Gigi Becali este lider în Liga 1, cu 38 de puncte adunate, din 17 jocuri disputate până acum.

CFR Cluj se află pe poziţia a doua, la un punct în spatele FCSB-ului, după ultima victorie contra celor de la Sepsi, scor 1-0.

Unuversitatea Craiova este pe locul 3, cu 34 de puncte, după ce a avut un început de 2021 mai greu, obţinând 2 egaluri din 2 meciuri, cu Sepsi şi Astra Giurgiu.

Citeşte şi Gigi Becali a dat răspunsul final cu privire la transferul lui Man: “Nu este aproape de nicio echipă!”

fcsbiosif rotariucraiovatitluliga 1realitateacfr cluj