EXCLUSIV | Bumbescu, atac dur la Duckadam: „Trebuie să motiveze cumva banii primiți de la Becali”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 25 mai 2020, ora 11:08,
Duckadam
Duckadam

Foști colegi în Generația de Aur a Stelei care a câștigat CCE, Adrian Bumbescu și Helmuth Duckadam sunt acum în tabere diferite. 

Primul este parte a proiectului CSA Steaua, eroul de la Sevilla este președinte de imagine la FCSB. Iar pozițiile contradictorii în care se află câțiva dintre cei care au scris istorie în Ghencea nu au putut fi trecute cu vederea. Adrian Bumbescu a ținut să îi transmită un mesaj fostului său coleg, în exclusivitate în emisiunea RealitateaSportiva. 

„Eu nu am nimic cu Helmuth, chiar îl respect, dar nu trebuie să motiveze și el banii pe care îi primește de la Becali ? El nu trebuie să uite că ia pensie militară, a fost militar. Nu suntem certați, vorbim, dar trebuie să își motiveze și el cumva aparițiile la televizor, să dea în CSA Steaua ca să justifice banii pe care îi încasează de la club”, a spus fostul fundaș al Stelei.

Acesta susține că CSA Steaua este pregătită să facă pașii normali pentru a ajunge în elita fotbalului românesc.

„Noi vrem sa parcurgem toate etapele, nu ne gândim la varianta de a fi primiți direct în Liga 2. Echipa este foarte bună, nu vom avea emoții la promovare, lotul lui Oprita este chiar de Liga a 2-a. Este incomparabil mai bun decat cel din ultimii ani”, a mai adăugat Adrian Bumbescu.

CITEȘTE ȘI –>> Primele probleme pentru Bergodi în Bănie? “Nu e cea mai normală situație”

fcsbduckadamgigi becalicsa steauabumbescu