EXCLUSIV | Cristi Borcea a vorbit cu Nicolae Badea după ultimul meci al lui Dinamo: „Nu se poate așa ceva!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 decembrie 2021, ora 20:28,
Cristi Borcea si Nicolae Badea
Cristi Borcea si Nicolae Badea

Fostul patron al grupării din Ștefan cel Mare a dezvăluit că a purtat o discuție cu Nicolae Badea, imediat după înfrângerea de la Mioveni, scor 1-2!

Dinamo este departe de perioada în care Cristi Borcea se afla la conducerea echipei, iar acest lucru reprezintă o mare durere pentru afacerist. Întrebat dacă a continuat să fie interesat de situația „câinilor”, chiar și după plecarea sa, Borcea a dezvăluit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă că trăiește la intensitate maximă fiecare partidă a elevilor lui Mircea Rednic.

„(n.r. dacă se mai uită la meciurile lui Dinamo) Mă uit, da. Chiar am vorbit cu Nicolae Badea după ultimul meci. Era și el era foarte nervos și eu vai de capul meu. Nu se poate așa ceva. Să iei bătaie după minutul 90. Mircea (n.r. Rednic) simte jucătorii. Și la Iliev ăsta. E un portar foarte bun, dar foarte nervos. Din contră, el trebuie să dea calm echipei, nu să fie irascibil.

Nu e problema că Rednic nu mai are control în vestiar, doar că el nu are marfă în momentul de față. Dinamo nu are vârf în primul rând, nu are mijlocaș, nu are nimic. (n.r. dacă a fost o greșeală aducerea lui Torje, Matei, dar și a jucătorilor din vară) Nu. Sunt jucători cu experiență, doar că altfel ar fi arătat acești fotbaliști cu pregătirea făcută alături de Micea Rednic.”, a spus Cristi Borcea, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citește și EXCLUSIV | Cristi Borcea, moment de sinceritate! Ce spune despre implicarea sa la Dinamo

cristi borcealiga 1dinamodeclaratii