EXCLUSIV | Critici pentru șeful FRF după deplasarea la Jocurile Olimpice: „Era reprezentantul perdanților?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 08 august 2021, ora 23:05,
Răzvan Burleanu la Tokyo, la JO
Răzvan Burleanu la Tokyo, la JO

Conducerea FRF, în frunte cu șeful forului de la Casa Fotbalului, a fost prezentă în Japonia la meciurile susținute de selecționata României în turneul de fotbal. 

Lucru de neînțeles pentru Mădălin Voicu.

„Neamul prost și parveniții vor tot timpul în față. Un om care are osatura în regulă nu face greșeli din astea. Dacă era vreo mare revelație echipa României putea să vina un reprezentant al FRF acolo. Dar cum ne-am făcut de două parale cum să apari tu, Burleanu, care ești și super contestat și să te duci acolo colac peste pupăză să te prezinți ca ce ? Ca reprezentantul perdanților?

El este un executant al celor care l-au pus. Sunt mai mulți care au concertat împreună la acest tip de lucrare, nu doar Vasile Dîncu. Dacă ar fi deștepți și unii și alții, ar fi zis te-am pus un mandat, ai mers prost, te mai las unul să vedem dacă îți revii. În condițiile astea ar trebui să îl retragă. Că ăla ar vrea să rămână pe viață acolo. Dar ca să nu mai planeze bănuieli aș lăsa altă persoană competentă, care are calități de conducere a FRF, pentru că nu este ușor”, a declarat Mădălin Voicu, în exclusivitate, în emisiunea Realitatea Sportivă. 

Unele zvonuri din lumea fotbalului susțin că actualul președinte nu va mai candida pentru un al treilea mandat la conducerea fotbalului românesc.

„Depinde de jurământ, cât durează. Dacă eu am jurat pe 2-5-10 ani, îmi respect jurământul. Când o să dispară Burleanu înseamnă că și greutatea lui Dîncu a căzut. Este o legătură ancestrală pe care uneori o bănuim, alteori este evidentă. Oamenii de genul ăsta fac combinațiile în avantajul lor și în dezavantajul fotbalului.

Nu este că vrea Burleanu sau că nu vrea Burleanu, asta este o nebunie. El este doar pion care se muta de colo colo. Dacă au nevoie să facă dezordine o să rămână în continuare și va fi el înjurat și nu alții. Există niște motive, niște scopuri pe care nu le putem demonstra chiar dacă le bănuim. Dar mai bine pui unul slab decât să pui unul mai capabil care să pună întrebări de genul <<De ce să execut următorul ordin?>>”, a încheiat muzicianul. 

 CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | PRIMARUL DIN MIOVENI MERGE PÂNĂ LA CAPĂT DUPĂ CE ARGEȘENII AU FOST FURAȚI CU CFR CLUJ: „NU VA RĂMÂNE AȘA”

deplasareburleanuVasiel dincuJO tokyomadalin vociucritici