EXCLUSIV | Cum se scurg banii din Federația Română de Fotbal: „M-au plătit degeaba patru ani!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 28 februarie 2021, ora 21:37,
conducere FRF
conducere FRF

Marcel Paraschiv, fost angajat al FRF, a mărturisit că a fost ignorat ani buni de către conducerea instituției.

Aflat în post din vremea lui Mircea Sandu, acesta a fost îndepărtat de către noii șefi ai fotbalului românesc, instalați la „butoane” în 2014. Însă și-a recâștigat poziția în instanță.

Din 2016 când am fost repus pe post am stat până în 2020 degeaba, nu voiau să mă bage în seamă. Și am luat salariu în perioada asta. Era remunerația de pe vremea lui Mircea Sandu, de vreo 3000 de lei”, a povestit Marcel Paraschiv, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.

Acesta a dat detalii cu privire la ultimele evenimente petrecute în birourile forului condus de Răzvan Burleanu.

„Am auzit că acum este hărmălaie pe la CCA, există neînțelegeri între Sandu Deaconu și Vassaras, însă e cam secretomanie și nu răsuflă nimic. Deaconu ar vrea să conducă el, FRF îl creditează pe Vassaras pentru că este bine văzut la UEFA”, a povestit Marcel Paraschiv, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Adrian Porumboiu pledează pentru o schimbare completă a CCA și este de acord cu propunerea avansată de Gigi Becali pentru conducerea arbitrajului românesc: Marius Avram.

„E am o părere bună despre Avram, toți de acolo nu au valoarea lui Avram, este un arbitru corect. Nu am auzit despre el că ar fi în anumite jocuri, a greșit omenește la unele meciuri și ar fi o variantă bună. Însă mă îndoiesc că l-ar pune după ce l-au scos într-un mod nemeritat.

În comparație cu cei care sunt pe acolo ar fi mult mai indicat. Dacă Burleanu vrea să revitalizeze CCA trebuie să îi adune pe cei mai buni acolo. La toate fazele litigioase care au fost ar fi trebuit să vină o poziție oficială a CCA care să clarifice toate disputele care apar. Așa e o bălăcăreală continuă, trebuie cineva autorizat să iasă”, a decretat fostul arbitru internațional. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Dezvăluire incredibilă în privința Ligii 2: „FRF organizează ilegal competiția!”

 

realitateaadrian porumboiumarius avramfrfmarcel paraschivcca