EXCLUSIV | Declarația serii în fotbalul românesc: ”Dacă mai beau o sticlă de rachiu, mă fac campion”. Cine visează să ia titlul în Liga 1
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 septembrie 2021, ora 19:24,
Declaraţia serii din fotbalul românesc a venit din partea unui patron de echipă care se bate la primele locuri, în acest moment, cu CFR Cluj, CS U Craiova sau FCSB.
Valeriu Iftime a fost chestionat pe tema obţinerii titlului de către FC Botoşani la finalul sezonului în curs. Finanţatorul celor de la FC Botoşani a dat un răspuns savuros.
Acesta a declarat că dacă mai bea o sticlă de rachiu, s-ar putea să devină şi campion. Realist, Valeriu Iftime susţine că e foarte greu ca echipa sa să spere în acest moment la un titlu în Liga 1.
,,Dacă mai beau o sticlă de rachiu în seara asta, mă fac campion. E foarte greu să mă gândesc prea departe, deocamdată e conjunctural, suntem pe locul 2 sau 3. Habar n-am…dar trebuie să muncim foarte mult.”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Realitatea Sportivă.