EXCLUSIV | Detalii din spatele succesului lui Dan Petrescu: „Se uită și la meciuri din Liga a 3-a!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 februarie 2022, ora 15:37,
Dan Petrescu. sursa foto-Profimedia Images
Dan Petrescu. sursa foto-Profimedia Images

Actualul antrenor al celor de la CFR Cluj domină deja de ani buni campionatul României, iar modul său profesionist de a-și pregăti echipele a devenit deja un mit!

Dan Petrescu a izbutit să cucerească deja 4 titluri de campion al Ligii 1, trei cu CFR Cluj și unul cu Unirea Urziceni. Aceste performanțe nu sunt însă unele întâmplătoare, crede fostul său elev, Dacian Varga. Acesta a dezvăluit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă cât de implicat este „Bursucul” în timpul ședințelor de pregătire, dar și cât de mult pune accentul pe detaliile din fiecare meci.

„Dan Petrescu și dacă vede la antrenamente că un jucător nu se pregătește 100%, imediat oprește faza și îi spune direct. Nu stă la discuții. Vă mai spun un secret. Petrescu niciodată nu a luat bani de la jucători, la modul că nu a dat amenzi. Nu, pur și simplu nu te mai băga și stăteai prin tribune. Ce mai vrei mai mult de atât? Eu am lucrat mulți ani cu dânsul și îl cunosc foarte bine. Nici nu mă interesa dacă mă înjura dacă la sfârșitul meciului băgam cardul și luam prima, sincer vă spun.

E foarte serios. La el nu există meci amical sau meci oficial. El vrea să câștige absolut tot, asta face diferența. Țin minte când am venit la Sportul și se băga cu nou la miuțe, ținea antrenamentul și 3 ore doar să câștige el. Dacă bați la el la ușă vezi meciuri și din Liga a 3-a. Când eram la Unirea Urziceni, stăteam și câte o oră să exersăm un aut. De faze fixe nici nu mai vorbesc.”a spus Varga, la Realitatea Sportivă HD.

Postul de televiziune Realitatea Sportivă HD se poate vedea în grila operatorului RCS/RDS, PE CANALUL 145.

Citește și EXCLUSIV | „Profesorul” Dan Petrescu: „Ne-a dat lucrare de control!”. Metoda inedită prin care „Bursucul” pregătea meciurile

declaratiiDacian Vargacfrdan petresculiga 1