EXCLUSIV: Dinamo scapă de probleme! Discuțiile sunt avansate pentru ca echipa să fie cumpărată de grupul One

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 28 august 2022, ora 14:57,
Dinamo Kiev va juca în grupele Europa League, după ce a fost învinsă cu scorul general de 0-5 în play-off-ul Champions League de Benfica Lisabona
Dinamo Kiev va juca în grupele Europa League, după ce a fost învinsă cu scorul general de 0-5 în play-off-ul Champions League de Benfica Lisabona

Dinamo se vinde! Un grup de investitori, printre ei fiind și Red Lion, vehiculul de investiții al partenerilor grupului de imobiliare ”One”, este în discuții avansate pentru a prelua clubul Dinamo.

Potrivit surselor realitatea sportivă, echipa din Ștefan cel Mare are șanse să aibă un nou patron, după perioada dificilă pe care a traversat-o în ultima perioadă.

De asemenea, omul de afaceri Mohammad Murad ar urma să vină ca sponsor principal.

Dinamo București e cea mai tare telenovelă românească a ultimilor ani. Unul dintre cele mai iubite cluburi din România a ajuns în paragină din pricina investitorilor fantomă, dar și a nepăsării autorităților.

Cel mai detestat personaj de către suporterii lui Dinamo, Dorin Șerdean e omul care se opune din răsputeri preluării clubului de oameni interesați să investească bani mulți și să o aducă pe Dinamo, din nou, în prima Ligă.

Vlad Iacob, oficialul de la Dinamo, a oferit mai multe detalii în exclusivitate, pentru realitateasportivă.net.

Când are Dinamo un nou acționar majoritar?

Căutam investitori de aproape trei luni de zile, suntem foarte aproape de a avea lângă noi un partener puternic, care va prelua acțiunile domnului Șerdean. Domnul Șerdean are oferta pe masă, suma este avantajoasă pentru domnia sa, trebuie doar să se prezinte la discuții și să semneze actele, dacă într-adevăr vrea binele clubului Dinamo. Am fost la un pas de a încheia tranzacția vineri, dar domnul Șerdean a invocat ceva probleme personale și nu a mai apărut la discuții.
Daca domnul Serdean este un om de cuvânt, cel târziu marți ar trebui sa se încheie  tranzacția, iar marți seara sau miercuri dimineața să putem da vestea pe care o așteaptă întreaga suflare dinamovistă.

Cât de urgentă este această mișcare?

Este extrem de important să rezolvăm acest lucru la data promisă, pentru că avem nevoie urgent de transferuri, si mai sunt doar câteva zile în care putem face asta (perioada de transferuri se închide pe 6 septembrie) și sa readucem urgent Dinamo acolo unde ii e locul. Orice zi de întârziere cauzata de domnul Serdean reduce șansele noastre in lupta pentru promovare si încetinește procesul de reconstrucție a clubului.

Mohammad Murad va fi acționar sau doar sponsor la Dinamo?

Așa cum spuneam, discuțiile si variantele sunt deschise, in acest moment. Vom avea mai mulți parteneri comerciali, pentru că Dinamo e un club uriaș iar avantajele unor asocieri cu clubul trebuie si vor fi reciproc avantajoase.

dinamoliga 2Iacob