EXCLUSIV | Fanii FCSB-ului nu renunță la gândul de a juca în Ghencea: „Așteptăm răspunsul de acolo!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 17 august 2021, ora 23:10,
FCSB
FCSB

Noua arenă a Stelei a fost inaugurată la începutul lunii trecute, iar în momentul de față CSA Steaua este singura echipă care evoluează în Ghencea!

După ce Gigi Becali a dezvăluit că a depus oficial cerere pentru a juca pe noul stadion al Stelei, spiritele dintre cele două părți s-au intensificat și mai tare. La scurt timp după anunțul patronului de la FCSB, fanii din Peluza Sud au postat mai multe bannere în Ghencea, prin care au transmis clar că elevii lui Dinu Todoran nu au ce căuta acolo.

Acum, Gheorghe Mustață, liderul galeriei celor de la FCSB, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă despre demersurile clubului pentru a juca în „templul fotbalului românesc”. Mustață a dezvăluit că în momentul de față se așteaptă un răspuns din partea „militarilor”, iar solicitarea înaintată de afaceristul din Pipera s-ar afla în dezbatere.

Sursa foto- CSA Steaua/Facebook

 

„Deocamdată s-a făcut acea cerere pentru a juca în Ghencea, iar acum aşteptăm să vedem ce răspuns avem de la cei de acolo. În acest moment solicitarea noastră se află în dezbatere, nu ştiu să vă spun exact despre ce este vorba. Nu vreau să mai discut despre Peluza Sud, noi avem foarte mulţi prieteni acolo. Ei şi-au ales drumul lor, noi drumul nostru şi nu cred că mai are rost să vorbim despre o confruntare între noi şi ei!”, a spus Gheorghe Mustață, pentru Realitatea Sportivă.

Citește și GIGI BECALI A VORBIT DESPRE VARIANTA COSMIN OLĂROIU LA FCSB!

declaratiistadion Ghenceafcsbgheorghe mustațăcsa steauarealitatea