FCSB și-a reluat antrenamentele cu Dinu Todoran pe bancă, cel care a venit pe postul de antrenor principal în locul lui Toni Petrea, care a decis să nu mai continue cu ,,roș-albaștrii''.
După ce sezonul trecut nu a obținut niciun trofeu, FCSB vrea ca acum, cu Dinu Todoran pe bancă, să oprească supremația celor de la CFR Cluj, care au cucerit al patrulea titlu la rând.
Iosif Rotariu, fost internațional, spune că venirea lui Dinu Todoran surprinde, dar că echipa se va lupta oricum la campionat din nou. Fostul fotbalist mai declară că cei mai importanți sunt jucătorii la un club pentru a performa, iar antrenorul are un merit de aproximativ 10%.
,,Pe oricine a luat prin surprindere, dar la FCSB domnul Becali dictează cam totul și dacă e să analizăm din punct de vedere financiar, a reușit foarte multe. Cei de la FCSB și cu Dinu Todoran, care a jucat și el fotbal, are experiență, au acumulat și jucătorii de la FCSB experiență, plus cei care mai vin, vor avea șanse și ei la titlu, indiferent de ce antrenor ar fi fost la FCSB.
Întotdeauna jucătorii sunt cei mai importanți. Dacă nu ai jucători, indiferent de cât de bun antrenor ai fi tu, n-ai cum să ai rezultate, e aproape imposibil. 90% depinzi de jucătorul de fotbal.'', a declarat Iosif Rotariu, pentru Realitatea Sportivă.
Pentru a nu mai avea emoții la titlu, Gigi Becali s-a pus pe realizat transferuri la FCSB. Până în acest moment i-a adus la echipă pe Andrei Cordea, Alexandru Crețu și Stipe Vucur.