EXCLUSIV | Foștii steliști i-au pus gând rău FCSB-ului: ,,Echipa este motivată, dornică de a face un meci mare!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 19 octombrie 2020, ora 17:29,
clinceni
clinceni

Academica Clinceni – FCSB este meciul care încheie etapa cu numărul şapte din Liga 1. Jucătorii lui Ilie Poenaru vor să ia toate cele trei puncte puse în joc.

Sorin Paraschiv, preşedintele celor de la Clinceni, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă, înaintea partidei cu FCSB. Acesta transmite că echipa este foarte motivată înaintea duelului cu roş-albaştrii şi este determinată să ia toate cele trei puncte puse în joc, în meciul de diseară.

,,Echipa este motivată, dornică de a face un meci mare. Nu avem foarte multe puncte acumulate, după primele şapte etape şi ar trebui astă-seară să facem un joc bun si, de ce nu, să câştigăm.”, a spus team-managerul pentru realitateasportivă.net.

Conducătorul a vorbit şi despre ultimele achiziţii de la Academica, şi anume jucătorii care au un trecut stelist. Paraschiv susţine că experienţa foştilor stelişti îi va ajuta în aces sezon de Liga 1 pentru a-şi îndeplini obiectivul.

,,Da, noi am reuşit să repatriem foşti stelişti la Clinceni. Aveam nevoie de puţină experienţă. Mi se pare că am făcut alegeri bune, jucători cu experienţă foarte mare, jucători care încă nu şi-au spus ultimul cuvânt şi sperăm să ne ajute să ne atingem obiectivul la final de campionat.”, a mai declarat Paraschiv.

Preşedintele de la Clinceni a mai declarat că ultimul sosit la echipă, Raul Rusescu, va juca mai mult ca sigur în meciul cu FCSB de diseară. Deşi nu a ajuns de mult timp sub comanda lui Ilie Poenaru, Rusescu ar putea să apără în echipă încă de la începutul partidei.

,,Da. Mai mult ca sigur o să fie în teren, Rusescu, în seara asta. Nu ştiu dacă din primul minut sau după pauză, dar mai mult ca sigur Rusescu va fi în teren.”, a mai susţinut preşedintele de la Clinceni.

Academica Clinceni are în componenţa lotului, nu mai puţin de patru foşti ştelişti. Paul Pârvulescu, Cristi Tănase, Florin Gardoş şi Raul Rusescu sunt jucătorii care au îmbrăcat tricoul roş-albastru în trecut.

Meciul dintre Academica Clinceni şi FCSB se joacă în această seară, începând cu ora 21:00, pe stadionul din Călăraşi. Dacă FCSB se află pe poziţia a treia în clasament cu 12 puncte, Clinceniul se află pe locul 11, cu şapte puncte acumulate în şase meciuri.

Citeşte şi OFICIAL | CFR Cluj a transferat înlocuitor pentru Bordeianu! Cine e brazilianul de 31 de ani

clinceniparaschivfcsbrealitatea