Exclusiv· 2 min citire

EXCLUSIV | FRF, luată la rost: ,,Ar trebui să construiască, nu să întrețină o chestie de șușanea''

FRF

FRF

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 nov. 2021, 20:00

Din anul 2014, șefia Federației Române de Fotbal a ajuns la Răzvan Burleanu, care se ocupă și acum de destinele ,,sportului rege'' din țară. Însă, cu el la cârmă, fotbalul românesc a luat-o la vale.

În privința echipelor de club prin cupele europene, situația stă foarte rău, iar la nivelul echipei naționale, nici acolo nu sunt puncte de lăudat. Prima reprezentativă a ratat calificările la Campionatul Mondial din 2018 și Europeanul din 2020, disputat în 2021.

Citește și EXCLUSIV | ROMÂNIA, ATENȚIONATĂ ÎNAINTEA ULTIMELOR JOCURI DIN PRELIMINARII: „TREBUIE SĂ VREI SĂ CÂȘTIGI INDIFERENT DE ADVERSAR!”

Mădălin Voicu, fost politician, a vorbit despre situația fotbalului din România, care este condus de Răzvan Burleanu. Acesta este de părere că Federația trebuia să construiască ceva frumos, nu să dea rateuri.

,,Cei care l-au votat pe Burleanu, au crezut și în al doilea și în ,,al treilea mandat''. Sunt lucruri pe care le inteleg, am greșit o dată, dar să greșești într-una așa? Normal ar fi ca Federația să construiască, nu ca să întrețină o chestie de șușanea.

Faptul că nu se întamplă nimic, e tragic. E în regulă. Nu că se bagă Guvernul. E vorba de echilibru. Eu știu cum se bagă ,,politicul''. E chestia că dacă te pricepi, o faci, daca nu, stai dracului la locul tau.'', a declarat Mădălin Voicu, la Realitatea Sportivă

Madalin Voicu

Citește și EXCLUSIV | SUSȚINERE PENTRU FCSB: ,,NU CRED CĂ PE STADIONUL ,,STEAUA” NU POATE SĂ JOACE! SUNT ORGOLII DE PAPAGAL”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Exclusiv