EXCLUSIV | Înfruntarea oltenească din Cupă, specială pentru un fost mare fotbalist: „Am întâlnit niște oameni deosebiți acolo”

Silviu Lung a privit cu alți ochi partida din sferturile de finală dintre Universitatea Craiova și ACSO Filiași, în urma căreia trupa lui Reghecampf a făcut pasul spre următoarea fază a competiției.
Fostul portar a fost antrenorul echipei de Liga 3, în urmă cu patru sezoane, aceasta fiind și ultima sa experiență ca antrenor de până acum. Nu este singurul nume important care a stat pe banca doljenilor. Alb-albaștrii au mai fost pregătiți de-a lungul timpului de către Florin Șoavă și Mugur Gușatu.
„Am avut niște prieteni care m-au rugat să îi ajut și am fost antrenor acolo timp de șase luni, am întâlnit niște oameni deosebiți. Din lotul pe care l-am pregătit eu atunci a mai rămas un singur jucător în prezent, Calu. Filiașiul a fost supriza plăcută a competiției în acest sezon,
Dar încă o surpriză era exclusă. Minuni se mai întâmplă în fotbal, dar era dificil, mai ales pe terenul Universității. Nu s-a pus problema cu ce echipă voi ține, e bine că lumea a venit și a văzut un spectacol aseară”, a declarat Silviu Lung, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | JUCĂTORUL CU 178 DE MECIURI ÎN LIGA 1, „OBLIGAT” SĂ ÎȘI ÎNFRUNTE ECHIPA DE SUFLET: „SPER SĂ AJUNGĂ ÎN PLAY-OFF”
ACSO Filiași a fost una dintre puținele echipe ale carierei de principal pentru Silviu Lung. Aceasta ne-a dezvăluit cel mai emoționant moment pe care l-a trăit după ce a agățat ghetele în cui.
„Cea mai mare bucurie a fost când Silviu a devenit titular la Craiova la 20 de ani și îmi aduc aminte că au jucat atunci cu Dinamo și a ieșit un 0-0, el a făcut un meci foarte bun și a fost lăudat de toată lumea pe urmă. Acum la 32 de ani a decis să se contreze pe echipa lui în Turcia,
după 30 de ani e greu să te plimbi pe avioane dacă nu joci la națioală. A preferat să lase loc celor tineri așa cum și el a primit o șansă când era la vârsta lor. Din moment ce a luat hotărârea asta la cum îl știu pe el nu cred că mai revine asupra ei”, a adăugat fostul mare portar.
CITEȘTE ȘI –>> DOLIU IMENS ÎN SPORTUL DIN ROMÂNIA. A MURIT UN CAMPION EUROPEAN ȘI ANTRENOR DE RENUME