EXCLUSIV | Iosif Rotariu, sfâşiat de durere după moartea lui Maradona: ,,Parcă s-a rupt ceva din mine”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 26 noiembrie 2020, ora 01:06,
Maradona si Rotariu
Maradona si Rotariu

Diego Armando Maradona a murit miercuri dimineaţă, după ce a suferit un stop cardiorespirator la numai 60 de ani.

Iosif Rotariu, cel care l-a marcat pe Maradona la mondialul din Italia, din ”90, spune că simte că s-a rupt ceva din el când a primit trista veste, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Rotariu spune că toată cariera sa de fotbalist se poate rezuma la faptul că l-a ţinut în marcaj pe starul argentinian.

,,Eram la un antrenament de fotbal. Chiar un prieten m-a anunţat. Parcă s-a rupt ceva din mine. Nu-mi venea să cred. Practic, toată cariera mea de fotbalist se rezuma la faptul că l-am marcat pe Maradona la mondialul din Italia, că am fost aproape de el. Era. Mi-e greu să vorbesc şi nici acum nu îmi vine să cred că nu mai e.

Nu mă gândeam niciodată că i se va întâmpla ce i s-a întâmplat acum, pentru că era încă tânăr. Nu am cuvinte să comentez, pentru că e o seară tristă, cred că nu numai pentru mine, pentru toată lumea, nu numai a fotbalului, a sportului în general. Pe lângă faptul că Maradona a fost cred că cel mai mare fotbalist din istoria fotbalului mondial, a fost şi un om de televiziune, un om, un artist, un om care era aproape de oamenii de pe stradă. Atât de mult era iubit în Argentina, Italia, peste tot. 

Cred că Maradona dacă ar fi venit acum 3-4 ani de zile pe orice stadion din lume, stadionul s-ar fi umplut şi biletele s-ar fi vândut cu luni de zile înainte. Atât de iubit era.”, a mai declarat Rotariu pentru Realitatea Sportivă.

Citeşte şi VIDEO | Cine a fost Diego Armando Maradona. Cariera lui „El Pibe d’Oro”. De la performanțe, la consumul de droguri

90italiarealitaeamondialmaradona decesrotariumaradona