EXCLUSIV | Marcel Puşcaş, atac la adresa conducerii FRF: „FIFA a spus că noi suntem continuatoarea Universității Craiova”

Preşedintele Marcel Puşcaş a dezvăluit situaţia bizară în care se află FC U Craiova 1948. Oficialul spune că clubul oltean a plătit datorii din urmă cu 12 ani, deoarece FIFA consideră că ocupanta locului 11 din play-out-ul Ligii 1 este continuatoarea Universității Craiova.
Acesta a cerut conducerii FRF să recunoască decizia celor de la FIFA.
„S-au plătit datoriile. Erau vechi de 12-13 ani. FIFA a spus că noi suntem continuatoarea clubului Universitatea Craiova. Dar FIFA a spus asta, FRF nu spune la fel. FRF să recunoască ce spune FIFA. Ar trebui să-i întrebe cei de la FRF pe Infantino (nr: Gianni Infantino președintele FIFA) care e continuatoarea Universității Craiova.
Întrebați-i pe cei de la FRF de ce nu recunosc că noi suntem continuatoarea Universității Craiova”, a declarat Marcel Pușcaș, la emisiunea Unu la 1, la Realitatea Sportivă.