EXCLUSIV | Mesajul lui Beldeanu, pentru unul dintre foștii jucători de la CS U Craiova: „Să nu facă fotbalul românesc de râs”

Aurel Beldeanu (70 de ani), fost mare fotbalist al Craiovei Maxima, a vorbit despre transferul lui Alexandru Cicâldău (24 de ani) la Galatasaray. Turcii au plătir în schimbul fostului jucător de la CS U Craiova, circa 6 milioane de euro, dar și 20% dintr-un viitor transfer al jucătorului.
„Pentru club, transferul este foarte bun. Suma de bani primită este foarte bună. Îi doresc baftă la Galatasaray. Să nu facă fotbalul românesc de râs. Trebuie să joace bine și să aibă rezultate.
Eu asta îi doresc copilului. Galatasaray nu mai e ce-a fost, de pe timpul lui Gică Popescu și a lui Hagi. Am văzut că vor să-l ia și pe Moruțan. Vor să facă iar colonie românească. Nu e bine nici să fie prea mulți jucători dintr-o altă naționalitate, la aceeași echipă. Știți cum e cu bisericuțele”, a declarat Aurel Beldeanu, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportivă.
Cicâldău a semnat un contract pe cinci sezoane cu Galatasaray, iar salariul său anual va fi de aproximativ 1,1 milioane de euro. Gruparea olteană l-a transferat pe Cicâldău l-a transferat în vara anului 2018, de la Viitorul, pentru 1 milion de euro.
Citește și REACȚIA UNUI FOST INTERNAȚIONAL DUPĂ TRANSFERUL LUI CICÂLDĂU LA ISTANBUL: „E CEVA INCREDIBIL”