EXCLUSIV | Motivul pentru care Șumudică nu a reușit la CFR: „Nu e ușor de gestionat astfel de situații!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 septembrie 2021, ora 16:29,
Șumudică, sursa- Profimedia Images
Șumudică, sursa- Profimedia Images

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a ținut capul de afiș în urmă cu câteva săptămâni, după scandalul pe care l-a avut cu Neluțu Varga, patronul fostei sale echipe!

Marius Șumudică nu a reușit să se impună pe banca campioanei României, astfel că a fost dat afară la doar două luni de la instalare. Eliminările din Champions League și Europa League au cântărit enorm în ceea ce privește destinul antrenorului, care a fost înlăturat din Gruia după umilința cu Steaua Roșie Belgrad.

Deși a fost adus cu mare fast la CFR Cluj, Șumudică a plecat pe ușa din spate, iar evenimentele de la Cluj i-au luat prin surprindere pe oamenii din fotbalul românesc. Fostul internațional român, Dorin Goian, a vorbit și el despre situația creată în tabăra „feroviarilor” și a mărturisit că stilul adoptat de antrenorul român nu a corespuns cu cerințele clubului și nici cu cele ale veteranilor din vestiarul ardelenilor.

„În viața unui antrenor, nu înseamnă că, dacă a avut rezultate la o echipă automat va avea peste tot. Asta a fost conjunctura la Cluj. Marius Șumudică este un alt tip de antrenor comparativ cu cei care au fost înainte la CFR. Acolo sunt jucători cu personalitate și atunci cred că nu este foarte ușor de gestionat pentru un tehnician astfel de situații. Mai departe, au fost și acele probleme interne pe care însă nu le cunosc și nu aș putea să comentez.”, a spus Dorin Goian, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citește și TERMEN LIMITĂ PENTRU NELUŢU VARGA! CÂND TREBUIE SĂ-I DEA BANII LUI MARIUS ŞUMUDICĂ PENTRU REZILIEREA CONTRACTULUI

marius șumudicărealitateadeclaratiidorin goiancfr