EXCLUSIV | O legendă a „câinilor”, mesaj clar pentru dinamoviști: „Nu poate Rednic să salveze echipa de unul singur”

Roș-albii au terminat turul pe loc retrogradabil, iar toată lumea așteaptă ca priceperea lui Rednic să se vadă cât mai repede în jocul trupei din Ștefan cel Mare.
Doar că Dănuț Lupu nu crede că „Puriul” este precum un Mesia care poate să o transforme pe Dinamo peste noapte.
„Ce poate să facă Rednic? Aici poate se greșește, nu poate să salveze echipa de unul singur. Singurii care pot face asta sunt jucătorii, dar după cum am văzut sunt vreo 3-4 care au ajuns recent acolo și care nu au mai jucat de mai bine de 6 luni. Mai indicat era să rămână cu acei tineri cu care au început campionatul, dar ei nu au avut curajul să mizeze pe tineret deși s-a vorbit mai mereu de un new Dinamo.
Toate transferurile s-au făcut de nevoie nu că i-ar fi recomandat ceva. Credeți că mai ajungeau la Dinamo dacă aveau cu ce se lăuda? Toată lumea spune că Rednic își aduce jucătorii lui, dar nu prea i-a mai ieșit în ultima vreme pe unde a fost. Dacă aș fi antrenor și mi-aș da sufletul pentru Dinamo nu aș veni acum ca să rămân în istorie cu o retrogradare”, a afirmat Dănuț Lupu, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.
CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | IMAGINI INCENDIARE CU CORINA, NOUA IUBITĂ A LUI REGHE! FEMEIA, ÎN BRAȚELE UNUI BĂRBAT CELEBRU DIN ROMÂNIA
De când Rednic a venit la echipă, în Ștefan cel Mare au ajuns mai mulți fotbaliști străini liberi de contract. Iar după cele șase etape din acest final de an, antrenorul are de gând să întărească echipa și cu alți fotbaliști de afară în perioada de mercato din iarnă. Strategie de neînțeles pentru fostul coechipier al lui Rednic de la Dinamo și echipa națională.
„De ce aduci jucători străini? Ce facem cu ai noștri? Niciun antrenor nu îi promovează, în afară de Hagi. Decât să se chinuie cu tineri de 19-20 de ani mai bine aduc un străin de 26-27 de ani, asta este problema tuturor antrenorilor. Dacă aduci jucători și nu scapi de retrogradare de ce îi mai aduci?
Pentru că sunt cheltuieli în plus și nu îți garantează nimeni că poți să atingi obiectivul dacă bagi 100.000 de euro. Vedem că planul de reorganizare nu s-a aprobat, mai sunt și alte probleme. Am auzit că cei din DDB vor să aducă mai nou un alt antrenor, se vorbește de Dușan Uhrin Jr. Chiar dacă a plecat în vară mai bine vine aici decât să stea pe acasă. Așa și de Rednic ziceam că poate nu acceptă și uite-l la echipă”, a mai transmis fostul jucător al lui Dinamo.