EXCLUSIV | Silviu Lung, despre transferul lui Alexandru Cicâldău la Galatasaray: „Nu-i va fi ușor să fie titular”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 10:40,
Alexandru Cicâldău
Alexandru Cicâldău

Alexandru Cicâldău (24 de ani) a fost transferat de Galatasaray de la CS U Craiova, în schimbul a circa 6 milioane de euro, dar și 20% dintr-un viitor transfer al jucătorului.

Fostul mare portar Silviu Lung (64 de ani) a vorbit despre transferul lui Cicâldău la Galatasaray.

„E bine pentru jucător, dar e bine și pentru club. Dacă vă aduceți aminte, Cicâldău a prins un campionat de tineret foarte bun, după aceea ceva s-a întâmplat. A avut oferte destul de tentante pentru el, clubul nu i-a dat drumul și apoi, dacă ați văzut, evoluțiile lui nu au mai fost la fel. Atunci a pierdut și jucătorul și putea să piardă și clubul.

Așa că, acum sunt mulțumiri atât din partea jucătorului cât și a clubului. Campionatul din Turcia este destul de puternic. Și la Galatasaray sunt jucători destul de puternici.

Nu-i va fi ușor să fie titular. Eu îmi doresc din tot sufletul să joace ca titular, pentru că și echipa națională va avea de câștigat dacă jucătorii care pleacă în străinătate vor juca titulari, a declarat Silviu Lung, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportivă.

Cicâldău a semnat un contract pe cinci sezoane cu Galatasaray, iar salariul său anual va fi de aproximativ 1,1 milioane de euro. Gruparea olteană l-a transferat pe Cicâldău l-a transferat în vara anului 2018, de la Viitorul, pentru 1 milion de euro.

Citește și REACȚIA UNUI FOST INTERNAȚIONAL DUPĂ TRANSFERUL LUI CICÂLDĂU LA ISTANBUL: „E CEVA INCREDIBIL”

galatasaraytransfercicâldăucs u craiovafotbalexclusivsilviu lungrealitatea