EXCLUSIV | Regretul imens pentru unul dintre fiii Ploieștiului: „Puteam să ridic trofeul în fața a 30.000 de petroliști!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 decembrie 2021, ora 18:42,
Petrolul Ploiești a fost câștigătoarea Cupei României în sezonul 2012-2013
Petrolul Ploiești a fost câștigătoarea Cupei României în sezonul 2012-2013

Laurențiu Marinescu a avut o carieră impresionantă în fotbalul românesc, dar trei sunt momentele definitorii pentru el de-a lungul anilor petrecuți pe teren. 

A cucerit de trei ori Cupa României cu trei echipe diferite. În 2011 cu FCSB, în 2013 cu Petrolul și în 2017 cu FC Voluntari. Însă a jucat doar o finală dintre cele 3 la capătul cărora echipa sa s-a impus. Este vorba despre ultima, în care a avut o contribuție importantă la cucerirea trofeului. A marcat golul care a împins meciul în prelungiri, iar la loviturile de departajare a fost unul dintre marcatorii ilfovenilor care au bătut-o atunci pe Astra.

Cel mai mare regret a fost ratarea finalei de Cupa României din 2013 când eram la Petrolul mi-aș fi dorit să joc acel ultim act pentru că eram căpitanul echipei mele de suflet. Am jucat până în semifinale, dar m-am accidentat. Mi-aș fi dorit să evoluez cu 30.000 de petroliști în tribunele Arenei Naționale și să ridic trofeul deasupra capului. 

CITEȘTE ȘI –>> FOTO | Un internaționalul român și-a cerut superba iubită în căsătorie pe o plajă din Seychelles

Nu am jucat nici finala Cupei României din 2011 pe când eram la FCSB. În schimb, la Voluntari am luat Cupa României și Supercupa României și pot să spun că mi-am adus aportul la acele trofee. În cupele eruopene mi-a plăcut la Split când am jucat acolo cu Unirea Urziceni, o atmosfera senzațională. La fel și când am întâlnit-o pe Liverpool în 16-imile Europa League”, s-a destăinuit Laurențiu Marinescu, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Laurențiu are 218 meciuri jucate în Liga 1 și 19 goluri pentru Petrolul, Unirea Urziceni, FCSB. U Cluj, FC Voluntari și Dunărea Călărași. La aproape 19 ani debuta în prima divizie după un sezon în care a reușit promovarea cu galben-albaștrii de pe Ilie Oană. În competițiile continentale, noul antrenor secund al Petrolului are 7 partide bifate, iar o dată a îmbrăcat și triocul primei reprezentative, în amicalul din ianuare 2012 contra Turkmenistanului. Iată și finalele de Cupa României în urma cărora Marinescu s-a bucurat alături de coechipierii lui de la acea vreme:

2010-2011  Brașov:                   FCSB – Dinamo 2-1

2012-2013  Arena Națională: Petrolul – CFR Cluj 1-0

2016-2017   Ploiești:                FC Voluntari – Astra 1-1d.prel., 5-3 d.l.d.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Fostul fotbalist care s-a întors de curând la marea lui dragoste: „Petrolul este a doua mea casă”

cupa romanieilaurentiu marinescupetrolulfc voluntarifcsbregret