EXCLUSIV | Sfat pentru Rednic din partea unui conducător de club: „E nevoie de mai mulți jucători cu experiență”

În ciuda transferurilor făcute la începutul acestei toamne, Dinamo a alunecat și mai rău în clasament, iar „câinii” vor termina turul pe loc retrogradabil indiferent de rezultatul partidei din ultima etapă, atunci când vor întâlni campioana CFR Cluj.
Cristi Tănase, fost oficial al lui Dinamo, își pune speranțele în Mircea Rednic pentru o revitalizare a roș-albilor. Doar că pentru încă șapte etape, tehnicianul din Ștefan cel Mare va trebui să se descurce cu același lot de jucători.
„Este o misiune grea, Rednic are o experiență vastă, cred că va rezolva situația, dar din iarnă când va putea remania lotul. Am văzut că a triat deja foarte repede pentru că știe să citească jucătorii, sper să nu apară o interdicție la transferuri pentru că atunci va fi rău. Sunt copii buni, dar au și ei limitele lor. Doar cu jucători tineri nu poți să reușești. Trebuie văzut unde s-au antrenat în trecut și cu cine.

CITEȘTE ȘI –>> TRAGEDIE ÎN FORMULA 1! A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT DE MAȘINĂ. LEGĂTURA CU MICHAEL SCHUMACHER
Când a fost Uhrin începuse să funcționeze mecanimsul, i-a ieșit chiar foarte bine. Dar când a văzut ce probleme sunt a fost fair-play și s-a retras. La momentul actual doar 4-5 jucători cu experiență sunt puțini, îți trebuie vreo 8-9, copiii e mai greu să suporte înfrângeri în serie. Nici ceilalți însă nu pot fi la nivel de Champions League, comparația e prea deplasată”, a fost părerea președintelui Concordiei, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.
Pe lista de rezerve a lui Dinamo la ultimul joc din campionat cu Sepsi s-au regăsit mai mulți dintre fotbaliștii care ar putea îndeplini criteriul de vârstă cerut la partidele din Liga 1. Ricardo Grigore, Țîră, Crețu și Bani au fost introduși pe parcursul disputei din Ardeal, în timp ce Fara, Borcea, Giafer și Amzar nu au prins niciun minut în fața covăsnenilor.
Rednic este a al cincilea mandat pe banca trupei din Ștefan cel Mare, el fiind antrenorul care a câștigat ultimul titlu din palmaresul roș-albilor, în 2007. „Puriul” a terminat cu scandal cea mai recentă aventură în „Groapă”. În urmă cu doi ani și jumătate, el a fost demis de patronul de la acea vreme, Ionuț Negoiță.
CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | UN DINAMOVIST A ADUS AMINTE DE UN EPISOD TRIST DIN ISTORIA ROȘ-ALBILOR: „E CA ȘI CUM ÎI SPUI UNUI COPIL DE ZIUA LUI CĂ E BOLNAV”