EXCLUSIV | Solidaritate pentru Mihai Rotaru! Sorin Cârțu: ”Suntem mental alături de el”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 10 septembrie 2020, ora 19:05,
cartu-rotaru
cartu-rotaru

Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a dezvăluit în exclusivitate pentru realitateasportiva.net în ce stare se află finanțatorul clubului, Mihai Rotaru.

Mihai Rotaru (45 de ani) este internat în stare gravă la spital, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Un membru al familiei Rotaru a dezvăluit că omul de afaceri nu poate respira singur, întrucât complicațiile au apărut în zona plămânilor, potrivit Fanatik.

Mihai Rotaru este de două săptămâni la terapie intensivă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.

„Acum vreo câteva zile am vorbit cu domnul Rotaru, se simțea mai bine. Nu pot eu să vorbesc eu în presă despre situația lui”, a declarat Sorin Cârțu, pentru realitateasportiva.net.

După meciul Craiovei cu Lokomotiv Tbilisi, din Europa League, mai multe persoane din cadrul clubului au fost infectate cu COVID-19, printre care și Marcel Popescu, Sorin Cârţu, Ovidiu Costeşin şi Emil Pieleanu.

Cârțu a precizat că este asimptomatic și se află de 10 zile în izolare, însă se simte foarte bine. În aceeași situație se află și ceilalți oficiali ai ‘alb-albaștrilor’ infectați cu noul coronavirus.

„Eu sunt asimptomatic, am efectuat testul acum 10 zile, iar acum sunt în izolare. Nu putem să-l ajutăm cu mare lucru, suntem mental alături de el. Cu ce să-l ajut, sunt doctor? Acum el e pe mâna doctorilor, ce pot sa fac eu?”, a spus Cârțu, pentru realitateasportiva.net.

CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ | Mihai Rotaru e în stare gravă, din cauza COVID-19! “Nu poate respira singur”

realitateau craiovamihai rotarudeclaratiisorin cartucraiova