EXCLUSIV | Un fost internațional analizează anunțul șoc făcut de selecționer: „Ar fi fost mai bine să o spună atunci”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 octombrie 2021, ora 12:33,
MIREL RĂDOI
MIREL RĂDOI

Mirel Rădoi a surprins pe toată lumea după ce a dezvăluit că va renunța la postul său după cele două meciuri din luna noiembrie, care vor încheia parcursul României în grupa preliminară. 

La jumătate de oră după ce fanii de pe Ghencea plecau bucuroși acasă după succesul naționalei cu Armenia, selecționerul a decis să ia prim-planul cu o veste care i-a luat pe mulți pe nepregătite. Meciurile cu Islanda și Liechtenstein vor fi ultimele pentru el pe banca celei mai iubite echipe din țară. Zeno Bundea consideră că decizia putea fi comunicată după îndeplinirea obiectivului de moment al „tricolorilor”.

„Cred că era mai bine dacă anunța această plecare atunci când ne-am fi asigurat poziția secundă. Nu a fost un moment oportun pentru că poate afecta psihicul jucătorilor. Jucătorii atunci când află că pleacă antrenorul o mai dau din bară în bară. Deși sunt convins că Mirel va găsi puterea de a-i motiva și în asemenea condiții. Cred că decizia lui e finală, la cum l-am văzut nu cred că se va întoarce din drum”, a fost comentariul lui Zeno Bundea, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.

 

Acesta consideră că antrenorul de 40 de ani ar termina împăcat cu sine aventura la națională, dacă tricolorii își vor apărea poziția câștigată după victoria de pe Ghencea.

„El și-a făcut datoria, era greu să luăm locul 1 în fața Germaniei. Cred că se gândește că iese cu capul sus având în vedere că și-ar putea îndeplini acest obiectiv de parcurs. El e tânăr, la început. Și-a dat seama în toată acestă perioadă că vrea să stea zilnic pe teren alături de jucători. El era acolo și supărat în cazul lui Ivan, dar sunt probleme peste care se poate trece. Nu e nevoie de supărări, cred că din nimic s-a făcut un caz”, a mai punctat fostul mijlocaș.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | LAUDE PENTRU TRICOLORI DUPĂ CE AU AJUNS PE LOC DE BARAJ: „E UN MOMENT BUN PENTRU IMAGINEA NOASTRĂ”

plecarezeno bundearădoirealitatearomania