Explicațiile avocatului de la FCSB, după ce Becali a rămas fără palmares

Gigi Becali mai bifează o înfrângere în lupta cu Steaua. Întregul palmares al echipei de fotbal din Ghencea rămâne în posesia clubului armatei. Hotărârea este definitivă și nu mai poate fi atacată.
Steaua București a obținut o victorie definitivă în procesul împotriva FCSB, referitor la palmaresul echipei. Recursul formulat de FCSB a fost respins, iar hotărârea este irevocabilă.
După decizie, Adrian Căvescu, avocatul celor de la FCSB, a făcut mai multe precizări.
”Important este ca decizia Înaltei Curţi nu este o victorie pentru CSA Steaua, aşa cum a fost anunţată de domnul Talpan.
Decizia instanţei confirmă că ulterior anului 1998, CSA Steaua nu mai poate avea pretenţii asupra vreunui palmares al echipei istorice Steaua.
De-asemenea decizia nu va avea nicio consecinţă asupra coeficientului actual al clubului FCSB, deoarece în faţa UEFA, FIFA şi FRF, ceea ce contează este continuitatea sportivă şi competiţională care au fost asigurate şi sunt atribuite clubului FCSB”,
Instanţele de judecată civile au soluţionat cauza exclusiv prin prisma probelor admisibile potrivit Codului de Procedură Civiă, respectiv a înscrisurilor.
Pentru Instanţă, nu a avut nicio relevanţă situaţia de fapt privind continuarea activităţii sportive şi competiţionale în sezonul următor, pe acelaşi loc şi în aceeaşi Ligă. Pentru instanţele civile de judecată relevante ar fi fost contractele (n.r convenţii) care nu s-au încheiat în cauză, cu ocazia preluării.
În schimb, pentru forurile naţionale şi internaţionale de fotbal, relevantă este continuitatea sportivă şi competiţională, care în speţă a fost asigurată de FCSB ulterior anului 2003, de aceea coeficientul actual al clubului nostru şi atribuirea întregului palmares al echipei istorice Steaua, inclusiv Cupa Campionilor Europeni din 1986, vor fi în continuare atribuite şi recunoscute de FIFA, UEFA şi FRF în palmaresul clubului FCSB”, a mai spus Adrian Căvescu.