CFR Cluj· 2 min citire

Explicațiile lui Marius Șumudică după ce s-a debarasat și de Chipciu: "Nu am nevoie de astfel de jucători"

Sursă foto: gsp.ro

Sursă foto: gsp.ro

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 2 aug. 2021, 22:30

Excluderea din lot a mijlocașului în preziua partidei tur cu Young Boys Berna a surprins pe toată lumea, dar antrenorul campioanei României a ținut să lămurească lucrurile. 

Motivul deciziei luate de antrenorul campioanei Romîniei ar fi legat de o ieșire nervoasă a jucătorului de 32 de ani după ce el a fost lovit involuntar cu mingea în față în timpul unui joc de 4 contra 2 de portarul Otto Hindrich. Tehnicianul ardelenilor nu a tolerat reacția lui Chipciu și a decis să îl excludă din lot. Iar surse din apropierea grupării din Gruia susțin că în acest moment conducerea CFR-ului încearcă să găsească o modalitate pentru a rezilia angajamentul cu fostul fotbalist al celor de la FCSB.

"A spus că este foarte nervos și nu poate continua antrenamentul. Din momentul acela, pentru mine a fost următorul pas să anunț conducerea clubului să fie scos de pe lista UEFA. Și să nu mai continue în acest grup, pentru că nu am nevoie de astfel de jucători. El a ales drumul, singur. Nu stau să fac un caz Chipciu acum. Este un jucător valoros, pe care eu l-am băgat de când am venit.

Alex Chipciu

A marcat un gol care ne-a calificat, nu cred că trebuia să aibă atitudinea asta. Până în momentul de față mă așteptam la niște scuze, dacă ar fi vrut să facă un pas de reconciliere. Nu le-am primit, de fapt nici nu trebuia să mi le ceară mie, trebuia să le ceară grupului. Drumurile noastre se despart, din momentul de față Chipciu nu mai face parte din lotul CFR-ului. Asta este decizia strict a antrenorului Șumudică", a explicat tehnicianul hotărârea luată astăzi.  

Chipciu nu este primul jucător care se desparte de CFR după venirea ca antrenor a lui marius Șumudică. A fost și cazul venezuelueanului Rondon, îndepărtat chiar înaintea debutului oficial al clujenilor în acest sezon. Atunci motivațiile oferite de tehnicianul vișiniilor au fost cam aceleași în privința despărțitii de sud-american. Chipciu a ajuns la Cluj în urmă cu un an și jumătate și a câștigat două titluri în tricoul CFR-ului.

CITEȘTE ȘI -->> EXCLUSIV | PROFEȚIA FĂCUTĂ DE IOAN BECALI ÎN DIRECT LA REALITATEA SPORTIVĂ: „CFR AJUNGE ÎN GRUPELE CHAMPIONS LEAGUE, VA FI ROMȘUMUDICĂ”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj