EXPLOZIE de îmbolnăviri fără precedent! Aproape 700 de cazuri de COVID în 24 de ore
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 11 iulie 2020, ora 13:26,
Creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore, alte 698 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în România.
Țara noastră înregistrează astfel cea mai mare cifră de la începutul epidemiei.
Odată cu această explozie a cazurilor, numărul total al celor care s-au infectat cu noul coronavirus a depășit 32000.
Din păcate, potrivit ultimului bilanț emis de autorități, 24 dintre cei infectați au pierdut lupta cu virusul.
14.610 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore.